Prin proiectul de lege, care a fost adoptat la începutul acestei luni de către Camera Deputaților, a fost creat cadrul necesar pentru emitera unui ordin de protecție și în cazul unor acte de violență fizică sau psihică, care nu au loc între membrii aceleași familii sau între protagoniștii unei relații de concubinaj.

            În cadrul proiectului de lege au fost definite actele de violență, care vor intra sub incidența acestei legi, după cum urmează:

  • orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice;
  • orice act de violență de natură sexuală;
  •  amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a

unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane,

dacă este de natură să îi producă o stare de temere;

  • fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emisemcreează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar;
  •  orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal la comunicații şi date private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima;
  •  încercarea de a determina sau determinarea unei persoane prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să îşi retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară;
  •  orice alte acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.

La cererea scrisă a victimei actelor de violență sau, după caz, a tutorelui ori a altui reprezentant legal al acesteia, polițiștii care, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iau cunoștință de săvârșirea unui act de violență, iar din evaluarea situației de fapt rezultă că există risc iminent cu privire la săvârșirea unui alt act de violență îndreptat împotriva victimei, care pune în pericol viața, integritatea fizică ori libertatea acesteia, vor proceda la emiterea ordinului de protecție provizoriu. Ordinul de protecție provizoriu se emite pentru o perioadă de 5 zile.

Ordinul de protecție provizoriu va fi supus confirmării de către procuror și va putea fi contestat la instanța de judecată în termen de 48 de ore de la emitere.

După confirmare, procurorul înaintează ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie.
            În ceea ce privește ordinul de protecție, orice persoană a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol prin acte de violență va putea solicita instanței, personal sau prin reprezentant legal, emiterea unui astfel de document.

Ordinul de protecție va putea cuprinde una ori mai multe dintre măsurile aplicabile și în cazul ordinului provizoriu de protecție, dar și interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic.   

În plus, instanța de judecată poate dispune și alte măsuri, de exemplu, consilierea psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară sau, după caz, poate solicita internarea nevoluntară a agresorului.

Proiectul de lege, astfel adoptat de Camera Deputaților va intra în vigoare după promulgarea acesteia de către Președintele României.

Avocații societății noastre, care au o vastă experiență în gestionarea cauzelor de violență domestică, vă pot sta alături pe parcusul procedurii de obținere a unui ordin de protecție.