În perioada 2006 – 2007 instituțiile bancare din Romania au început promovarea creditelor acordate în franci elvetieni.
La acea vreme valoarea unui franc elvețian era de aproximativ 2 lei, însa în prezent valoarea acestuia a depășit valoarea de 4 lei, ceea ce însemnă că în acest moment ratele celor împrumutați în această monedă au crescut cu peste 100%.
Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului, costuri care se resfrâng asupra ratelor, precum și asupra comisioanelor de schimb valutar din leu în euro și din euro în CHF, a determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului și în consecință au fost generate în sarcina celor care s-au împrumutat obligații vădit disproporționale față de cele în considerarea căror și-au exprimat voința de a se angaja juridic.
Persoanele care au optat pentru încheierea unui contract de credit în franci elvețieni nu aveau posibilitatea de a înțelege și a prevedea efectele pe termen lung ale acestui contract, motiv pentru care legiuitorul a stabilit în sarcina operatorilor economici obligația de a le oferi clienților o informare completă și precisă cu privire la obligațiile pe care și le asumă și totodată cu privire la riscurile la care se expun.
Astfel, conform prevederilor art. 18 din OG 21/1992 – privind protecția consumatorului, operatorul economic – banca este obligat să informeze consumatorii în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a face o alegere rationala. Totodată, conform prevederilor OUG 50/2010 – privind contractele de credit pentru consumatori, banca are obligația de a-și informa clienții cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatea cursului valutar.
În aceste condiții, omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de apreciere majoră a francului elvețian, fenomen previzibil pentru experții financiari ai băncilor, dat fiind faptul ca francul elvețian este o monedă instabilă iar în perioada 2006 – 2007 era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligațiilor de consiliere stabilie în sarcina operatorilor economici.
Faptul că la data încheierii contractelor de credit instituțiile bancare și-au încălcat obligațiilor de informare stabilite în sarcina lor de către legiuitor, dar și prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor, care conferă un caracater abuziv oricărei clauze contractuale care nu a putut fi negociată de către părți și care crează un dezechilibru între părțile semnatare ale contractului, constituie motive de fapt și de drept în baza cărora consumatorii – persoanele împrumutate pot chema în judecată instituțiile bancare pentru a solicita stabilizarea ( înghețarea ) cursului de schimb CHF – leu la valoarea de la data semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului.
Avocat Alina Maria Soporan – Partener in cadrul Societatii Szatmari-Filip, Pop, Soporan