Noțiune și utilitate
Procedura cererilor de valoare redusă este o procedură specială reglementată de Noul Cod de procedură civilă, concepută ca un instrument eficient pentru recuperarea rapidă a creanțelor de mică valoare. Aceasta urmărește simplificarea demersului judiciar și soluționarea cu celeritate a litigiilor având ca obiect sume de bani situate sub un anumit prag valoric stabilit de legiuitor.
Caracterul acestei proceduri este unul facultativ. Reclamantul are posibilitatea de a opta fie pentru procedura specială a cererilor de valoare redusă, fie pentru procedura de drept comun. Mai mult, chiar și în situația în care acțiunea a fost introdusă inițial potrivit dreptului comun, reclamantul poate solicita aplicarea procedurii speciale cel mai târziu până la primul termen de judecată.
Taxa judiciară de timbru în cazul cererilor de valoare redusă
Conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile de valoare redusă formulate în cadrul procedurii speciale prevăzute la titlul X al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă se timbrează diferențiat, în funcție de valoarea obiectului cererii.
Astfel, dacă valoarea cererii nu depășește suma de 2.000 lei sau echivalentul în lei al sumei de 2.000 euro, taxa judiciară de timbru este de 50 lei. În schimb, atunci când valoarea cererii depășește acest prag, taxa de timbru datorată este de 200 lei.
Condițiile de admisibilitate ale cererii de valoare redusă
Principala condiție pentru aplicarea procedurii cererilor de valoare redusă este cea referitoare la cuantumul pretențiilor. Potrivit art. 1.026 alin. (1) C.pr.civ., procedura este aplicabilă atunci când valoarea cererii, fără a lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată sau alte accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Procedura are caracter exclusiv scris și se desfășoară integral în camera de consiliu. În acest context, o condiție esențială pentru admisibilitatea cererii o constituie completarea formularului tipizat de cerere, aprobat prin ordin al ministrului justiției. Formularul trebuie depus sau transmis instanței competente, fie prin poștă, fie prin orice alt mijloc care permite transmiterea documentului și confirmarea primirii acestuia. Totodată, reclamantul are obligația de a atașa copii ale înscrisurilor pe care își întemeiază pretențiile.
O altă condiție de admisibilitate este respectarea competenței instanței. Cererea de valoare redusă se introduce la judecătorie, competența materială fiind stabilită expres de lege. Din punct de vedere teritorial, regula generală este aceea a introducerii cererii la instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului, cu aplicarea, după caz, a dispozițiilor privind competența teritorială alternativă sau exclusivă prevăzute de Codul de procedură civilă.
Situații de inadmisibilitate
Codul de procedură civilă prevede în mod expres cazurile în care procedura cererilor de valoare redusă nu este aplicabilă. Astfel, această procedură este inadmisibilă în materie fiscală, vamală sau administrativă, precum și în litigiile privind răspunderea statului pentru acte sau omisiuni săvârșite în exercitarea autorității publice.
De asemenea, procedura nu poate fi utilizată în cazul cererilor care privesc:
- starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
- drepturi patrimoniale născute din raporturi de familie;
- moșteniri;
- insolvența, concordatul preventiv, procedurile de lichidare a societăților insolvabile sau alte proceduri similare;
- asigurările sociale;
- raporturile de muncă;
- închirierea bunurilor imobile, cu excepția acțiunilor având ca obiect plata unor sume de bani;
- arbitrajul;
- atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi ce țin de personalitatea individului.
În practică, cererile de valoare redusă au, în majoritatea cazurilor, ca temei juridic drepturi de creanță. În aceste situații, termenul general de prescripție aplicabil acțiunilor personale este de 3 ani. Acest termen se aplică, ca regulă, și cererilor formulate în cadrul procedurii de valoare redusă, cu mențiunea că legea poate institui termene speciale de prescripție, în funcție de natura și obiectul concret al cererii.