Dreptul la un proces echitabil 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, mai ales, dreptul : a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa ; b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale ; c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ; d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ; e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.
Din comparația drepturi relative- absolute, libertate- drept, dreptul la un proces echitabil este un drept relativ, deoarece suportă derogare în caz de urgență, precum urgentarea procedurilor.
Articolul 6 din Convenție este aplicabil în raport de fazele procesului penal începând cu faza de urmărire penală și finalizându-se cu punerea în executare a hotărârii definitive.
Drepturile garantate de acest articol trebuie să fie reale, aplicabile în concret, nu doar la nivel abstract. Spre exemplu, nu este îndestulător să se spună că ai acces la justiție într-un caz în care o parte nu are posibilitatea financiară de a plăti taxa de timbru. Trebuie ca instanța să verifice și mai apoi, pe baza condițiilor, să aprobe cererea de scutirea plății, a părții care nu are posibilitatea achitării sumei.
Instanțele de judecată trebuie să fie imparțiale și independente. Să dea o hotărâre obiectivă, să refuze judecarea dacă sunt motive subiective care ar determina luarea unei hotărâri pripite, precum relație de rudenie, prietenie cu una dintre părți. Din punct de vedere al independenței, instanțele au nevoie de siguranță, să dea hotărâri juste, care să nu fie infulențate de anumite interese superioare sau judecătorul să nu poată fi sancționat cu privire la hotărârile pe care le dă în cauze, motiv pentru care conform articolului 2 din Legea 303/ 2004 judecătorii sunt inamovibili.
În ceea ce privește publicitatea conținutului și desfășurării unui proces, trebuie păstrată discreția și confidențialitatea acestuia, pentru ca acesta să se desfășoare în mod imparțial fără a putea fi influențat din exterior. Presa trebuie să afle doar la final hotărârea dată de instantă și punerea acesteia în executare, pentru a nu afecta imaginea părților și prezumția lor de nevinovăție, sau decizia judecătorului. De exemplu, un funcționar public este suspectat de corupție – se începe urmărirea penală și este suspendat din funcție iar la finalul proceslui se dovedește că a fost o eroare și este achitat. Dacă în ziare se prezintă toate detaliile din proces, cu conținuturi care indică vinovăția funcționarului, imaginea și cariera acestuia va fi afectată. A se vedea hotărârea ALLENET DE RIBEMONT c. Franța.
Statul garantează părților dreptul de a fi prezente la propriul proces, pentru a avea posibilitatea reală de a se apăra. Nu e suficientă citarea la domiciliu, într-o cauză de mare importanță pentru parte, precum o condamnare penală, dacă există îndoieli cu privire la înștiințarea în concret despre proces.
Aplicarea corectă în fiecare proces a articolului 6 din Convenție face ca cetățenii să aibă o reală încredere în justiție, se încurajează practicile obiective și juste în cadrul proceselor și luarea unor decizii echitabile.