Partajul reprezintă o procedură prin care încetează proprietatea comună asupra unor bunuri aflate în devalmasie sau în coproprietate între două sau mai multe persoane. În esență, partajul implică împărțirea bunurilor comune și poate avea loc între soți, moștenitori sau parteneri de afaceri. Un exemplu în acest sens este atunci când doi prieteni achiziționează împreună un teren și, la un moment dat, decid să își despartă destinele, procedând la împărțirea terenului prin partaj.
Bunurile comune pot fi clasificate în două categorii, în funcție de tipul de proprietate:
- Proprietatea comună în devalmasie: Acestea sunt bunuri deținute în mod comun și simultan de mai multe persoane, fără ca acestea să aibă o cotă-parte deja stabilită. În cazul căsătoriei, aceste bunuri sunt împărțite prin partaj și includ atât bunuri mobile (autoturisme, mobilier), cât și imobile (apartamente, case sau terenuri).
- Proprietatea comună împărțită în cote-părți: Acestea sunt bunuri care aparțin mai multor titulari ai unor cote-părți determinate, reprezentând fracțiuni ale întregului. Acest tip de proprietate apare în special în cazul rudelor sau al partenerilor de afaceri.
Bunurile personale ale fiecărui soț nu intră în niciuna dintre categoriile de mai sus și nu sunt supuse partajului. Potrivit legii, acestea includ:
- Bunurile dobândite înainte de căsătorie.
- Bunurile dobândite prin moștenire.
- Bunurile primite prin donație, cu excepția cazului în care donatorul a specificat în mod expres în contractul de donație că aceste bunuri sunt comune ambilor soți.
- Bunurile de uz personal, cum ar fi obiectele de îmbrăcăminte și bijuteriile personale.
- Drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală, cum ar fi drepturile de autor.
- Premiile și recompensele.
- Schițele și proiectele artistice.
- Indemnizațiile de asigurare și despăgubirile pentru prejudicii materiale.
Pe durata regimului comunității legale, bunurile comune pot fi împărțite, parțial sau în întregime, prin act autentic notarial în caz de acord sau prin cale judecătorească în caz de dezacord.
Cadru legislativ:
Articolele 339-359 din Codul Civil stabilesc reglementările privind regimul comunității legale, inclusiv bunurile proprii ale fiecărui soț și modul în care bunurile comune pot fi folosite. Articolul 358 menționează că bunurile comune pot fi împărțite prin act autentic notarial în caz de acord sau prin cale judecătorească în caz de dezacord. Bunurile atribuite fiecărui soț prin partaj devin proprietate exclusivă, iar bunurile neîmpărțite rămân bunuri comune.
La momentul căsătoriei, soții pot opta pentru un alt regim matrimonial sau, în absența unei alegeri, se aplică regimul comunității legale pe durata căsătoriei.
Există posibilitatea de a modifica regimul matrimonial după cel puțin un an de la încheierea căsătoriei.
Tipuri de partaj:
Legislația permite împărțirea bunurilor comune și în timpul regimului comunității legale, fără a fi necesar divorțul pentru a trece anumite bunuri în proprietatea exclusivă a unuia dintre soți. Partajul poate avea loc cu acordul părților, la notar, sau prin cale juridică, în fața instanței. Divorțul sau separarea nu implică automat și partajul, acesta putând fi efectuat ulterior, în funcție de acordul sau dezacordul părților și de natura relațiilor dintre acestea.
De asemenea, este important de menționat regimul bunurilor comune până la partaj, în sensul că, în cazul instrăinării unui bun comun după divorț, dar înainte de partaj, bunul dobândit cu suma de bani provenită din vânzarea unui alt bun comun rămâne, de asemenea, bun comun. Subrogarea reală cu titlu universal se aplică în acest caz, iar pentru a o valida, înlocuirea bunului comun cu un alt bun trebuie demonstrată. În absența acestei dovezi, noul bun dobândit de către unul dintre soți devine proprietate exclusivă.
Partajul la notar reprezintă o modalitate în care cei doi soți, fie în timpul procesului de divorț, fie după pronunțarea acestuia, ajung la un acord asupra modului de împărțire a bunurilor mobile și imobile comune. Această procedură se caracterizează prin rapiditate, putând dura între câteva ore și câteva zile, și prin costuri reduse, deoarece elimină cheltuielile judiciare și onorariile avocaților.
Un aspect crucial în cazul partajului la notar este obținerea acordului ambelor părți, care trebuie să prezinte, pe lângă actele de identitate, și documentele de proprietate ale bunurilor comune. Modalitatea de împărțire poate fi aleasă de către cei doi (fosti) soți, având posibilitatea de a opta și pentru cote diferite, în afara distribuirii clasice de 50%-50%.
Partajul în instanță reprezintă o procedură mai îndelungată, la care se ajunge atunci când cei doi soți nu reușesc să ajungă la un consens și nu pot realiza partajul la notariat. Conform Codului de Procedură Civilă, judecătorul poate decide modul în care se va realiza împărțirea bunurilor pe baza probelor prezentate, dar se poate ajunge și la un acord amiabil între cei doi soți în fața instanței.
Atunci când partajul are loc în instanță și există un acord amiabil între soți cu privire la modul de împărțire a bunurilor, sunt necesare următoarele acte:
- Cerere de chemare în judecată.
- Copii ale actelor de proprietate ale bunurilor comune.
- Dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Părțile stabilesc împreună modul de împărțire a bunurilor și pot încheia o tranzacție, aceasta fiind inclusă în dispozitivul hotărârii judecătorești.
În cazul în care unul dintre soți solicită partajul în instanță și nu se ajunge la un consens, sunt necesare următoarele acte:
- Cerere de chemare în judecată.
- Copii ale actelor de proprietate ale bunurilor comune.
- Dovezi care să susțină dreptul majoritar sau exclusiv al unuia dintre soți asupra bunurilor supuse partajului.
- Dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În cazul partajului la notar, pentru bunurile imobile, sunt necesare următoarele documente:
- Actele de identitate ale părților.
- Copii ale actelor de proprietate ale bunurilor imobile ce urmează a fi partajate.
- Certificate fiscale ale coproprietarilor, eliberate de la ANAF, care să ateste lipsa datoriilor către stat.
- Actele de la Cadastru pentru bunurile imobile.
- Extrasul de carte funciară (obținut de la biroul notarial).
- Certificat de urbanism pentru terenuri.
- În cazul apartamentelor, o adeverință de la Asociația de Proprietari, care să ateste că proprietarii sunt la zi cu plata întreținerii
Procesul de partaj în instanță presupune că modul de împărțire a bunurilor comune între soți este la discreția judecătorului, acesta având în vedere mai multe criterii stabilite de lege. Acestea includ acordul părților, dimensiunea cotelor-părți alocate fiecăruia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocuparea părților, precum și dacă unul dintre coproprietari a realizat construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți.
Procesul de împărțire a bunurilor constă în două etape distincte: o etapă prealabilă și împărțeala propriu-zisă. În prima etapă, instanța stabilește bunurile supuse partajului, calitatea de coproprietar, cotele-părți alocate fiecărui soț și creanțele rezultate din starea de proprietate comună. Totodată, se determină compunerea masei de împărțit la data procesului de partaj și se decide contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune. Aceste informații sunt esențiale pentru stabilirea cotelor-părți în procesul de împărțire.
În a doua etapă, împărțeala propriu-zisă, se fac atribuiri de loturi în funcție de acordul părților, dimensiunea cotelor-părți stabilite anterior, natura bunurilor, domiciliul, ocuparea părților și alte aspecte, cum ar fi construcțiile realizate cu acordul reciproc.
În cazul bunurilor care nu pot fi împărțite în natură, cum ar fi bunurile imobile, acestea pot fi atribuite unuia dintre coproprietari, care va plăti celeilalte părți o sumă de compensație sau “sultă”. Dacă nu se face plata în termen, instanța poate decide atribuirea bunului celuilalt soț sau chiar vânzarea acestuia la licitație, iar suma obținută se împarte în funcție de cotele-părți stabilite anterior.
Efectele partajului, fie că are loc de comun acord sau prin proces judiciar, constau în transformarea bunurilor comune în proprietate exclusivă a fiecărui fost soț, în conformitate cu modul specific de împărțire. Acest proces are efect doar pentru viitor, nefiind retroactiv.
În ceea ce privește costurile implicate în partajul judiciar, taxa de timbru judiciar reprezintă plata efectuată către stat pentru serviciile prestate prin intermediul instanțelor de judecată. Taxa se calculează diferit în funcție de cererile formulate:
- Cererea de partaj în instanță propriu-zisă – 3% din valoarea masei partajabile.
- Stabilirea bunurilor comune ce urmează a fi împărțite – 3% din valoarea acestora.
- Stabilirea calității de coproprietar și a cotelor-părți – 50 de lei/coproprietar.
- Creanțele rezultate din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor.
Dacă cererile de partaj se formulează în cadrul aceleiași acțiuni, se aplică o singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.
După finalizarea procesului de partaj între soți, cei care devin proprietari exclusivi ai unor bunuri mobile sau imobile, sau cei care plătesc sulte, nu au obligația de a plăti impozite la punerea în posesie. Cu toate acestea, după comunicarea deciziei instanței sau după încheierea partajului la notar, aceștia sunt obligați să achite taxele către stat pentru bunurile respective, cum ar fi impozitul pe imobil sau impozitul auto.